Marea dragoste!

Emi

Știu că poate părea un subiect tabu, dar sincer sunt un mare fan al chestiilor siropoase. Mai ales când văd oameni care se iubesc atât de mult. Își exprimă iubirea peste tot. Pe stradă, acasă, cu prietenii, la școală, la muncă, pe social-media, și lista poate continua. Mi se par foarte drăguți oamenii de genul acesta.

Îmi dau impresia că viața e roz, nu trebuie să ne complicăm prea mult, nu există probleme. Totul este perfect. Iar după o săptămână îi vezi singuri, ca și cum nu ar fi existat acea mare iubire vreodată. Nu pot spune că mi-e scârbă de persoanele de acest gen, dar nici că îi înghit foarte mult.

Am prieteni cărora le-am dat, și încă le dau poate sfaturi în relație. Mulți au reușit să treacă peste etapa relațiilor și să își vadă de alte probleme, totuși puțini dintre ei încă au rămas lângă aceleași persoane poate de ani buni.

Și tu ți-ai găsit deja pentru a patra oară pe anul ăsta „marea iubire”! Și specific: pe anul ăsta, 2020. Nu au trecut 3 săptămâni bune de la începutul anului că tu ești la a nu știu câta relație. Palpitant, nu?

Știm toți că vreți să ieșiți în evidență, dar nu o faceți așa.

Mi-e îmi e jenă să mă gândesc că există persoane ca și voi. Dar tu, cel care citești acest text mizerabil, nu ești în situația asta. Tu ești o persoană fidelă, devotată relației dintre tine și pat sau seriale. Sau pentru că este sezonul, restanțelor.

Te uiți în batjocură la ceilalți. Tu deja ai găsit prostul sau proasta cu care să îți petreci tot restul vieții, adică următoarele zile, săptămâni sau maxim luni. Depinde de cât de dotată e sau de câți bani poate scoate din portofel. Dar stai. Tu nu ești atras de corpul unei femei și femeia nu este atrasă de starea materială a bărbatului. Nu nu. Voi sunteți îndrăgostiți până peste cap. Nu vă iubiți pe voi înșivă la fel de mult cum iubiți persoana de lângă voi. Până la prima ceartă mai serioasă.

Atunci se rupe tot. Nu mai puteți sta unul lângă celălalt pentru că vă mâncați. Se rupe vraja care vă făcea să vă vedeți ca pe îngeri. Nu mai credeți că ați fost făcuți unul pentru celălalt. Nu mai vedeți un viitor comun, ca acum câteva zile când v-ați cunoscut.

Înțeleg că viața este grea, mai ales fiind într-o relație. El e gelos, ea geloasă, prietenul tău cel mai bun e gelos. Toată lumea se ceartă cu toată lumea. Pentru că suntem copii. Și nu ne place ca alții să ne folosească jucăria. Dar suntem și proști în același timp. Și tu nu știi de ce ești prost sau de ce ești proastă.

Chiar vrei răspunsul?

Să îți spun eu. Pentru că te minți continuu. Te minți că vrei să rămâi cu aceeași persoană până mori, cu toate că tu le-ai avut pe toate în planurile tale de viitor și nu numai. Minți că ești fericit, dar tu vrei diversitate. Te minți că ești singur doar pentru că așa vrei tu, nu pentru că toate de displac. E valabil și pentru voi fetelor.

Dar nu vă mai critic. Vă las să vă găsiți dragostea cea mare pe anul ăsta. Dacă o găsești de mai multe ori anunță-mă. Sunt doar curios să văd cât de departe duce prostia unui om.

Cu plăcere!

One thought on “Marea dragoste!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

EnglishFrenchGermanRomanian